Esecul
Postat: 3 mai 2011 Înscris în: psihologie | Tags: esec, nevroza esecului, povestea broscutei Scrie un comentariuEsecul apare atunci cand un proiect nu ne reuseste (proiect in care am investit speranta si energie, pentru care ne-am luptat si pe care l-am considerat important pentru fericirea noastra). Nimeni nu e scutit de esec.
Esecul induce emotii negative: deruta, anxietate, perplexitate, disperare, depresie,frustrare.
Totusi, nerealizarea proiectelor invita la o autoanaliza in profunzime, la autoevaluare, la o mai buna cunoastere de sine. Si astfel esecul trece la faza de experienta de viata, care ne va folosi in viitor.
Nevroza esecului. Exista persoane care trec din esec in esec, se expun in situatii negative,s-ar spune ca ei cauta in mod expres esecul, ca pentru a se pedepsi (de o culpa inconstienta).Se autovictimizeaza, dau vina pe soarta, pe nenoroc, blesteme, pe o proasta aspectarea astrelor etc. Exista, in adancurile acestor persoane o frica de a castiga, o vinovatie de a trai placerea unei victorii sau a unui succes, oricat de marunt ca si cand un succes sau bunastarea ar fi un pacat.
Se spune ca, odata, o broasca a incercat sa traverseze, din saritura in saritura un drum prafuit. Dar, dupa o saritura, a aterizat intr-o urma adanca de roata, lasata de numeroasele vehicule care trecusera pe acolo. In zadar a sarit broasca incoace si incolo, incercand sa escaladeze peretele abrupt, care o tinea prizoniera. In cele din urma, s-a intamplat ca un grup de broaste, prietene de-ale ei, au trecut pe acolo si au inceput sa o incurajeze sa iasa afara din groapa.
– Nu pot, a raspuns ea deznadajduita, am incercat si iar am incercat, dar pur si simplu nu pot!
Prietenele ei cu ochi bulbucati, au staruit de ea ca sa se razgandeasca si sa incerce din nou, dar broscuta noastra a refuzat. In cele din urma, prietenele ei au plecat si au lasat-o in nenorocirea si in amaraciunea ei.
Mai tarziu, in aceeasi zi, au intalnit-o topaind vesela pe malul raului.
– Credeam ca vei ramane pentru totdeauna in groapa aceea. Cum ai reusit sa iesi afara din ea? au intrebat ele cu vadit interes.
– A trebuit sa ies, a raspuns broscuta noastra, venea un camion.