Triunghiul dragostei
Postat: 16 martie 2011 Înscris în: psihologie | Tags: adictie in cuplu, dragoste, izolare Scrie un comentariu
O relatie de cuplu presupune implicare afectiva. Citind articolul precedent poate va intrebati care ar fi „modelul ” unei relatii afective echilibrate, fara pericol adictiv? Cum am putea intelege dragostea fara sa cadem „bolnavi”din dragoste si sa ne trezim sclavii afectivi ai unui partener care ne face sa suferim?
Desigur ca o „doza ” de dependenta reciproca exista in orice cuplu, insasi dragostea are o dimensiune a exclusivitatii, dar atentie, nu a izolarii. Sa faci in asa fel incat existenta ta sa depinda de dorinta unei singure persoane e nu numai un lucru riscant, dar un teren perfect pentru o viitoare dependenta si de multa suferinta.
Dragostea pasionala de la inceputul unei relatii nu e eterna. Dupa dragostea fulgeratoare de la inceput se instaleaza sentimente „complementare” care ii permit orcarei relatii sa functioneze. Deci, sentimentele intr-un cuplu dispun de mobilitate.Pasiunea de la inceput se transforma incetul cu incetul de tandrete si obisnuinta, si un angajanent voluntar (casatorie, logodna) permite depasirea momentelor in care pasiunea si tandretea isi pierd din vivacitate. Dinamica unei relatii de cuplu este cu atat mai interesanta, cu cat fiecare partener va trai in felul sau transformarile afective din cadrul relatiei: unul poate fi inca indragostit cu pasiune, in vreme ce celalalt se lasa leganat de farmecele obisnuintei.
Psihologul Robert Stenberg a descris aceste dimensiuni a unei relatii ca o „teorie triunghiulara a iubirii„. El zice ca orice relatie de cuplu se prezinta ca un triunghi echilateral (ar trebui sa vorbim de 2 triungiuri care se potrivesc reciproc), in care fiecare dintre varfuri defineste o dimensiune majora a relatiei de dragoste.
Primul varf reprezinta dimensiunea pasionala a relatiei, mergand de la dragostea fulgeratoare pana la atractia sexuala.
Al doilea varf se refera la placerea apropierii de celalalt si desemneaza dimensiunea tandretii care ramane evolutia fireasca a unei relatii de cuplu.
Al treilea varf reprezinta partea de indatoriri, de responsabilitate, daca nu chiar de obligatii, prezente in mod inevitabil in orice relatie durabila: este ideea de contract, de legatura asumata la bine si la rau.
Aceste componente se regasesc in viata reala a fiecarui cuplu, mai mult sau mai putin imbinate si echilibrate intre cei doi parteneri. Din cauza ca aceste varfuri nu sunt perfect suprapuse intre cei doi parteneri se intampla acele situatii de discutii/sau mici crize de cuplu. Aceste „evenimente’ fac parte din viata normala a unui cuplu.
Fiecare varf, izolat, reprezinta o forma excesiva, si deci posibil adictiva a iubirii. Nu exista relatia de cuplu functionala care sa se limiteze doar la un varf a acestui triunghi. Mai mult , ca o patologie a excesului, apare adictia.
Fiecare cu cinematograful lui
Postat: 26 februarie 2011 Înscris în: psihologie | Tags: distorsiuni cognitive, dragoste, suferinta Scrie un comentariu
Ce facem atunci cand ne place de o persoana…iar acea persoana nu ne raspunde adecvat? Cand simtim ca ne-am apropiat de acea fiinta pana la identificare, iar ea, sau el, ne respinge, uneori dupa ani de convietuire? Cum putem accepta asta? Desigur ca din dragoste pentru aceea fiinta ne vom stigmatiza. Vom crede ca ceva nu e in regula cu noi, ca desigur nu ne ridicam la standardele acelei persoane. Ne penalizam singuri, ne torturam zile si nopti, uneori incercam sa convingem acea persoana ca suntem pe masura ei, dar vai, cu ata mai mult se indeparteaza…si apoi iar, cercul suferintei continua.
E normal sa te simti trist si deprimat dupa o mare deceptie sentimentala. Unii se refac aprope instantaneu, altora le ia ceva mai mult timp, pe cand altii par sa se scufunde intr-o melancolie care altereaza considerabil cursul normal al existentei lor. Care este motivul pentru care oamenii reactioneaza atat de diferit? In principal, este vorba de discursul interior pe care si-l tin referitor la o aceeasi experienta. Emotiile (placute sau neplacute) care ne populeaza sunt fructul ideilor pe care ni le facem despre ceea ce ni se intampla.
Lucrurile se intampla cam asa:
A B C
Eveniment > Ideile sau frazele interioare referitoare la Eveniment > Emotie
Prezenta acestei etape intermediare(B) intre lumea din afara (A) si reactiile noastre emotionale(C) este o adevarata binecuvantare. Fiind constienti de trairile noastre interioare si invatand sa ne restructuram ideile incoerente care ne strica buna dispozitie putem, cu rabdare, sa nu ne lasam destabilizati de evenimentele de viata, cu atat mai mult cu cat capacitatea noastra de a schimba lumea e limitata si tot ce putem face e sa nu ne lasam prada suferintei.
Gandurile care ne bantuie prin cap ne genereaza o dispozitie, o emotie. Suferinta e o tulburare de dispozitie, ca urmare a unui limbaj interior nerealist si descurajant (distorsiune cognitiva).O emotie negativa. E rodul mintii noastre.
Chiar daca suntem din acelasi film, de fapt fiecare avem cinematograful nostru, din care vedem filmul vietii cum vrem noi, putem sa-l consideram o drama, sau o aventura, sau o comedie sau cum vrem noi.Nimeni nu ne poate impune nimic, si nici noi altora.
Va doresc o vizionare fara distorsiuni!
psyuser 