Adictia (dependenta) – boala excesului

Alcoolul, tutunul, drogurile, sexul, jocurile, televizorul, mancarea, internetul pot deveni sursa unei dependente. La fel si o o relatie de cuplu poate fi adictiva.

Cuvantul „adictie” vine din latinescul addictus care se refera la un obicei vechi, prin care un individ era dat in sclavie. Adictia se referala o stare de sclavie. Dar evident, nu aceasta era tinta originala a subiectului, de a fi sclavul alcoolului, tutunului alimentelor, partenerului…. ci de a obtine placere pentru a-si tolera starile afective percepute altfel ca intolerabile.

Unde se situeaza granita dintre normal si patologic? In aceea ca adictia tulbura complet viata afectiva si sociala a subiectului, „drogul” devenind centrul existentei lui. Adictia este insuportabila prin acea ca implica o pierdere a libertatii, prin impresia de a fi constrans sa faci ceva penibil si dureros, pentru a obtine placere. Pentru ca o adictie sa se dezvolte sunt necesare anumite conditii care permit „faimoasa” intalnire intre produs (alcool, drog, joc ,sex) personalitate si momentul socio-cultural. Conduitele adictive au cel mai adesesa o functie de refugiu, de adapost fata de trairile traumatice si constituie pentru unii o incercare de a face fata dificultatilor existentei. Cand o persoana are impresia ca viata ei nu mai merita sa fie traita, ca nici un entuziasm nu o mai atrage catre viitor, ea poate fi tentata sa treaca liniile de demarcatie, adica sa transgreseze, sa caute senzatii tari prin intermediul alcoolului, a drogurilor, a jocului de noroc, al iubirilor interzise. Un individ angoasat in fata viitorului incert poate cauta refugiul in paharul de alcool baut seara, in somnifere, in cazinou sau bar.

Placerea se transforma in adictie atunci cand organismul devine „blazat”, cand se obisnuieste cu efectele produsului sau ale conduitei: este binecunoscutul fenomen al tolerantei, care explica necesitatea maririi dozelor (de droguri, de medicamente, de mize sau de realtii sexuale). Specialistii explica aceasta toleranta a organismului prin fenomenul „proceselor opozante”. Conform lor, placerea si durerea se anuleaza reciproc, un amestec echilibrat de placere si durere producand o stare”neutra”. Pentru subiectul supus in permanenta unei surse de placere, induse de „drog”, organismul ar dezvolta, ca frana, un mecanism de suferinta . Astfel se explica diminuarea placerii si obisnuinta cu drogul. In urma incetarii intoxicarii, organismul va continua un anumit timp sa secrete durere. Acesta este clasicul sindrom de sevraj. Mecanisme asemanatoare pot fi evocate si in cazul adictiilor fara droguri: relatia de cuplu poate fi adesea traita ca o dependenta de partener. Dupa cativa ani, placerea extrema de la inceput dispare, dar ideea despartirii este o sursa cauzatoare de suferinta.

Pentru fiecare tip de adictie exista doua mari moduri de a fi dependent: primul este o forma „devoranta”, pasionala, in care individul se uita pe sine, dispare in favoarea obiectului pasiunii sale: este viata acaparata de drog a heroinomanului, frenezia jocului de noroc dar si nebunia din dragoste a iubirii la prima vedere. Al doilea este o forma mai ascunsa, care se instaleaza lent: alocoolismul „din obisnuinta”, dependenta fata de tutun sau medicamente, codependenta intr-un cuplu constituit de multi ani.

In universul nostru de indivizi consumatori, perceputi ca „target” de producatori, totul e regizat ca sa traim repede si sa ajungem la placere fara intarziere. A consuma si a avea placere sunt noile noastre cuvinte de ordine.

Dar atunci cand traiesti pe credit, pretul pe care il platesti se dovedeste foarte ridicat…